5. Care este nivelul încrederii în propriile tale resurse?
Este recomandat să ai încredere în abilitățile tale și apoi să fii destul de puternic să le urmezi. – Rosalynn Carter
Eşti convins că poţi şi vei reuşi ceea ce e necesar să începi ori ai început deja? Sau spui frecvent că nu ştii, nu poţi singur şi ai mereu nevoie de ajutor? Cum ar fi dacă ai afla că deţii toate resursele de care ai nevoie pentru a reuşi, doar că încă nu ştii nici că le ai şi nici cum să le foloseşti? Poţi afla în câteva minute cum să-ţi schimbi mentalitatea din învins într-un învingător. Sunt sigur că cel puţin o persoană, măcar o dată în viaţă, ţi-a spus ceva de genul: ai un mare potenţial pe care e nevoie să ştii cum să-l foloseşti!
Sunt deja soluţii pentru a reuşi să depăşeşti momente neplăcute din trecut. Efectiv să fii vindecat de trecutul care persistă uneori ca un ţepuş în coastă. De asemenea, descoperi micile secrete care i-au ajutat pe alţii să se… metamorfozeze. E suficient să priveşti atent la tine şi să-ţi faci o analiză focalizată pe nivelul tău de dezvoltare actual, faţă de nivelul la care ţi-ai stabilit să ajungi.
Dacă înca nu ţi-ai stabilit ţelul… ar fi bine să faci o pauză din lecturare chiar acum şi să-ţi notezi în caietul tău special care crezi că este potenţialul tău maxim şi în cât timp vrei să ajungi acolo. Încă nu te gândi la resursele necesare. Vei învăţa în curând cum să le descoperi. Vei fi fascinat/ă de capacităţile tale şi că, de fapt, nu ai nevoie de prea mult ajutor pentru a reuşi să atingi nivelul de notorietate dorit.
6. Socializezi uşor sau eviţi discuţiile cu cei cunoscuţi şi mai ales cu necunoscuţii?
Cei care se consideră victimele unor împrejurări vor rămâne întotdeauna victime până când îşi vor dezvolta o viziune mai mare pentru viaţa lor. – Stedman Graham
Am ales ca acest subiect să-l tratez sub formă de… poveste.
Cu ceva vreme în urmă, într-o ţară îndepărtată, trăia un om care se plângea mereu de ceilalţi ba că sunt infatuaţi, ba că sunt insensibili ori egocentrici şi, de fapt, nu se putea înţelege cu nimeni. Aşa că a decis să-şi facă o locuinţă în care doar el putea intra cu ajutorul unui dispozitiv special. O dată intrat în locuința lui, nimeni nu mai putea intra la el. Totuşi, în ipocrizia lui, se plângea că nimeni nu-l vizitează.
Într-o zi, trecu pe strada lui un înţelept dintr-o ţară îndepărtată. Acesta a intrat în vorbă cu personajul nostru şi l-a lăsat să povestească tot ce a vrut el, în stilu-i caracteristic, critic, plângăcios, nemulţumitor şi acuzator. După ce a terminat, înţeleptul i-a cerut dispozitivul special cu care se putea intra în locuinţa respectivă. S-a ridicat de pe banca pe care erau aşezaţi şi a intrat în casă. Apoi, cu un strigăt puternic care să treacă dincolo de ferestrele aproape ermetice, l a invitat pe proprietar în casă. În sfârşit, şi-a dat seama că nu poate intra.
I-a venit inspiraţia să facă mai multe dispozitive speciale, pentru a le da şi altora să le folosească. Mai târziu s-a gândit că o soluţie mai bună ar fi să facă ceva modificări locuinţei. Astfel nu a mai fost nevoie de acele dispozitive speciale.
Relaţia cu ceilalţi, din punctul de vedere al comunicării, o putem asocia cu un teren. Acel teren poate fi un deşert, o mlaştină, o pădure tropicală, o pajişte cu iarbă grasă, o livadă cu pomi fructiferi sau o gradină cu flori. Pentru primele trei exemple nu e nevoie de implicare. Ele există fără intervenţia umană. Pentru următoarele trei exemple, proprietarul este implicat sistematic pentru a le ingriji. Dacă nu le îngrijeşte, cel mult va deveni un teren invadat de buruieni, sufocând totul, în timp.
Performanţa este greu de atins şi la fel de greu de menţinut. Alegerea ne aparţine. Vrem să ne plafonăm ori vrem să evoluăm?
Poate că şi tu ai renunţat să interacţionezi. Nu mai ai iniţiativă pentru că ai obosit să faci doar tu primul pas. Poate este momentul să te reactivezi. Poate este cadrul adecvat pentru a perfecţiona o anumită trăsătură pentru a deveni o persoană de acţiune. Este suficient să identifici resursa de care ai nevoie, să o redescoperi în tine şi doar să înveţi etapizat cum să o foloseşti în călătoria către excelenţă. E posibil ca resursa necesară să fie timpul, renunţarea la confort, creativitatea, inspiraţia, imaginaţia, perseverenţa… şi câteva seminţe pentru a planta ceva care te va încanta mai tarziu.
7. Pe o scara de la 1 la 10, ce nivel ţi-ai atribui pentru inteligenţa emoţională?
Subconştientul este sediul emoţiilor, dorinţelor, sentimentelor şi trăirilor latente în om; este însăşi forţa creatoare în fiinţa umană. – Joseph Murphy
Sunt sigur că ştii deja că inteligenţa legată de raţiune şi memorie este diferită de inteligenţa emoţională. Conform unor cercetări recente, competenţele emoţionale sunt mult mai importante decât competenţele intelectuale. Se poate ca o persoană să fie foarte inteligentă şi să nu reuşească în viaţă, cu toate că a fost un copil docil în procesul de învăţare. La fel, se poate ca un copil mediu – cotat la învăţătură – însă plăcut, simpatic şi descurcăreţ prin felul său de a fi, poate ajunge un mare om de succes. Am vrut să condensez într-o singură imagine diferenţa dintre cele două situaţii care seamăna destul de bine cu cei doi termeni mentionaţi anterior. Inteligenţa versus inteligenţa emoţională.
Cu ce vine în plus inteligenţa emoţională? Îmi place foarte mult dictonul lui Socrate: cunoaşte-te pe tine însuţi! În primul rând, este însoţit de o putere impresionantă de analiză şi înţelegere atât a propriilor emoţii cât şi a celor din jur, astfel generând un climat propice, în care să se dezvolte armonia relaţională. Are abilitatea de a identifica impactul pe care îl poate avea o emoţie atât în viaţa personală, în comportamentul propriu, cât şi în timpul sau după interacţiunea cu ceilalţi. Când ai ajuns la acest stadiu, ai învăţat deja importanţa ascultării active şi poţi identifica cele mai importante gesturi din comunicarea nonverbală.
În al doilea rând, înţelegând emoţiile şi tiparele după care funcţionează, înveţi mult mai uşor cum să le gestionezi. Astfel reuşeşti ceea ce alţii nu au reuşit încă. Vei ajunge mai bogat emoţional. Va creşte calitatea relaţiilor şi, implicit, calitatea vieţii, într-un confort emoţional de dorit. Îţi va fi uşor să identifici corect atât limitările cât şi punctele forte. Astfel vei găsi cheile potrivite pentru a deschide cufărul cu noile resurse, care te vor ajuta să faci faţă stresului. Pe lângă faptul că-ti vei găsi uşor motivaţia necesară, resetându-te atunci când îţi doreşti, vei avea capacitatea de a-i influenţa şi pe alţii, găsindu-şi motivaţia necesară.
În al treilea rând, după ce vei înţelege acest proces, îţi va fi clarificată fiecare etapă, vei fi efectiv surprins cum vei reuşi să faci conexiuni noi şi se vor crea relaţii de calitate pe toate nivelurile de implicare. Vei avea influenţă cu eforturi mici pentru că ţi-ai câştigat o imagine plăcută şi de referinţă. Vei înţelege frustrările altora, pentru care acum ai soluţii, soluţii verificate pe tine, care te-au ajutat să le înţelegi şi să le depăşeşti.
Să ne gândim puţin la următorul proces: fiecare eveniment, imagine, sunet, senzaţie… pe care le percepem în permanenţă, trecute prin filtrele proprii, generează o reprezentare mentală proprie. În funcţie de asta, la fiecare stimul extern, iau naştere emoţiile noastre, care generează un anumit comportament. Ce face inteligenţa emoţională? Înţelege tot procesul, modifică anumite filtre şi lărgeşte orizontul perceptual. Astfel, aceeaşi stimuli exteriori vor declanşa alte emoţii, implicit alt comportament.
(va urma)
Mult spor si voie buna!
Cu drag,
Gigi FILIP
Intelegand emotiile, tiparele, ajungem sa fim proprii stapani, ceea ce nu e ceva de trecut cu vederea.
Fie ca tot mai multe persoane sa fie inspirate de entuziasmul si dedicarea celor care deja sunt pe acest drum, printre care esti si tu.
Spor in continuare!
Interesanta sinteza si mudul de a scoate in evidenta lucrurile esentiale. Astept continuarea.