Când a fost ultima dată din viaţa ta când ţi-a fost frică să-ţi recunoşti greşelile, ţi-a fost teamă de riscuri, te-au cuprins şi te-au strâns până la sufocare tentaculele autocompătimirii şi ţi-ai spus că mai bine te conformezi grupului din care faci parte, lăsând uşor ca tendinţa socială ori economică să-ţi destabilizeze convingerile?

Astăzi vom analiza foarte sumar cele patru elemente care pot avea o influenţă determinantă în viaţa ta.

 Ai curajul de a fi diferit(2)  

Conformismul

Arta de a te adapta, de a accepta pasiv şi de a nu reacţiona conform convingerilor proprii, unor evenimente sociale, sugestiilor de la creatorii de opinie, fără a depăşi anumite bariere, te va eticheta drept conformist.

Conformistul crede că este victima trecutului, se înfricoşează când vede furtuna dezlănţuindu-se, considerând că acesta îi este destinul. Este, de fapt, o capcană a minţii în care sunt prinşi tot mai mulţi tineri şi adulţi. Conformismul este un duşman de moarte al creativităţii.

Aşa ajungi să investeşti în afacerea ta sau într-un job mai mult decât în propria-ţi persoană, aşa ajungi să citeşti cărţi, dar să nu te pricepi la citirea comportamentelor, reacţiilor, aşteptărilor celor din jur. Conformismul, chiar dacă nu este un virus sau o boală, este totuşi o alegere nesănătoasă care limitează dezvoltarea, subminează pasiunea şi pune bariere inteligenţei.

La un curs oarecare, conformistul se va uită în jur, va analiza şi va încerca să imite. Dacă îi va ieşi, se va alinia la modelele lui, dacă nu, se va ascunde şi mai mult sub carapacea tăcerii şi singuratăţii. Să nu mai vorbim de cel care a fost criticat în public sau care şi-a pierdut serviciul ori care a fost abandonat de partener… e posibil ca niciodată să nu-şi mai poată reveni dacă nu schimbă ceva în mod radical.

Astfel, după… şase luni de curs, aproape că nici nu ştii dacă a fost sau nu prezent, deoarece ai transformat eşecul în frică, lăsându-te etichetat sau punându-ţi propria etichetă de pierzător.

La polul opus, cel puternic, perseverent şi hotărât va transforma eşecul în experienţe, înfrângerile în antrenament şi teama în şi mai mult curaj.

Conformismul va încuraja lenea la nivel mental, găsind scuze şi justificări pentru lipsa de acţiune, alimentând automulţumirea.

Fii ACTIV şi DINAMIC!

Vom vedea imediat ce legătură puternică are cu autocompătimirea, frica de riscuri şi teama de a recunoaşte greşelile.

Autocompatimirea

Conformismul va declanşa sentimentul incapacităţii, injectnâd în sfera personală un ser letal, care va distruge personalitatea, îţi vei pune singur limite, îmbrăcând haina neputinţei şi a negaţiei.

O astfel de persoană se va exprima de genul: “nu sunt în stare”; nu am noroc; nu găsesc nicio soluţie; nu am inspiraţie; nu-mi cunosc pasiunea; nimeni nu mă apreciază; nu-mi cunosc valoarea şi potenţialul; unii sunt făcuţi doar să piardă.

Astfel, intri în rolul unui dramaturg care-şi scrie piesa din propria-i viaţă ca fiind nonsens, pedepsindu-te pentru motive imaginare.

Ştii că 80% din temerile tale sunt nejustificate, sunt iluzii care nu vor avea loc niciodată în viaţa ta?

Oare de ce unii îşi afişează frustrările, eşecurile, complexul de inferioritate ori iluziile care îi acoperă ca un clopot asurzitor? Pentru că vor să atragă atenţia dirijându-i să graviteze măcar puţin pe orbita convingerilor personale. Pentru că au nevoie tot timpul de validare, de încurajare şi susţinere, uneori în mod egoist, dorind toată atenţia, nu doar parţial sau sporadic. Alteori se mulţumesc doar cu fragmente sau evenimente pentru a supravieţui, cerşind şi mai multă atenţie.

Cel înlănţuit de autocompătimire nu realizează că sentimentul de milă pentru propria-i persoană este o închisoare mentală care ştrangulează fericirea, mulţumirea şi bucuria de a trăi. Îşi construieşte viitorul fără o temelie. Autocompătimirea conduce la autodistrugere.

Ce soluţie ai? Ambiţia de a reuşi va învinge dorinţa superficială. A rămâne doar la nivel de dorinţă, la nivelul unei intenţii superficiale, înseamnă ancorarea şi mai dezastruoasă în autocompătimire. Ambiţia declanşează energia necesară şi suficientă pentru a rupe lanţul lacrimilor şi suspinelor, pentru a sparge clopotul iluziilor şi a ieşi la lumină din temniţa autodistrugerii.

Fii AMBIŢIOS!

Frica de riscuri

Când ai avut ultimul sentiment de frică, spunând că nu vei reuşi?

Unii îşi ratează sensul vieţii deoarece le e teamă să întreprindă ceva care le poate schimba viaţa într-un mod radical. Alţii pierd trenul vieţii, conştientizează asta şi se consolează cu soarta. Nu mai văd altă ieşire, altă oportunitate sau alt domeniu care să le aducă împlinirea. Astfel de persoane nu e necesar să fie conformiste sau autocompătimitoare. Sunt dintre cei care au o viziune pe care o îngroapă din cauza fricii de eşec.

Sunt cei care îşi doresc succesul, văd imaginar ţinta, dar îşi recunosc slăbiciunile şi limitările, concentrându-se pe riscuri, fapt care-i împiedică să şi le asume şi să îndrăznească să rişte.

Nu poţi elimina riscurile reale. Ele sunt pretutindeni. Dar ce ar putea aduce bun în viaţa ta riscurile în general?

Riscurile îţi dezvoltă vigilenţa, viteza de reacţie şi adaptabilitatea la diferite conjuncturi. Riscurile îţi sparg orgoliul, îţi topeşte invidia, îţi potoleşte agresivitatea şi îţi seceră egocentrismul.

Riscurile îţi dau ocazia să afli gustul puternic al înfrângerilor, eşecului, durerii, dar şi mireasma cuceririlor, reuşitei şi a biruinţei.

Riscurile ar trebui să te îndemne la socializare, parteneriate strânse, crearea de legături puternice, experimentând dependenţa uşoară unii faţă de alţii.

Riscurile stârnesc reacţii din cele mai variate, trăiri şi manifestări într-un pastel de culori. Aşa se naşte inspiraţia, creativitatea, poezia, operele de artă, curajul de a învinge, dorinţa de a merge mai departe declanşat de spiritul antreprenorial.

Fii CURAJOS!

Recunoaşterea greşelilor

NIMENI nu este perfect! Toţi avem imperfecţiuni, slăbiciuni, defecte şi o doză de instabilitate. Suntem în egală măsură complecşi şi complicaţi. Când te gândeşti astfel, nu-ţi va fi teamă să-ţi expui anumite elemente vulnerabile din viaţa ta. A greşi este omeneşte. Întrebarea se pune cât de uşor sau greu reuşeşti să-ţi recunoşti greşelile şi să-ţi ceri scuze sau iertare, după caz?

Îţi dai voie să greşeşti ori perfecţionistul din tine te pălmuieşte de fiecare dată când aluneci?

Nevoia patologică de a deveni perfecţi te aruncă uneori în penibil, îţi fură bucuria de a fi fericit şi împlinit şi te îndeamnă să te compari cu cei care au mai mult sau ocupă poziţii privelegiate. Teama de respingere, abandon, critici, te inhibă şi mai mult, până acolo încât dacă îţi sugerează cineva că ar fi cazul să-ţi ceri scuze, găseşti tot felul de argumente pentru a nu o face.

Imaginează-ţi ce faţă va face un profesor dacă un elev sau student i-ar atrage atenţia asupra unei greşeli. Sau un pacient să-l avertizeze pe medic asupra unui comportament neadecvat, ce reacţii va stârni? Ce atitudine va lua un director dacă un subordonat îi va face observaţie? Cum se simte un părinte când copilul îi atrage atenţia că se dezice de la un principiu promovat tocmai de el?

Recunoaşterea greşelilor şi propriilor imperfecţiuni, intrând în contact cu realitatea, te va ajuta să gestionezi mult mai uşor conflictele atât cu cei din jur, dar mai ales cu tine însuţi. Va fi acea vitalitate câte îţi va da energie să treci de obstacole, să te repliezi din rătăcire şi confuzie. Îţi va restabili echilibrul interior poposind într-o oază odihnitoare şi plină de prospeţime.

Aşadar, doar un om puternic, echilibrat şi bine antrenat va avea curajul să-şi dezvăluie anumite vulnerabilităţi, va reuşi cu uşurinţă să-şi ceară iertare, recunoscându-şi natura umană, imperfectă.

Fii PUTERNIC!

Cu drag,

GG FILIP

P.S. Te rog sa-mi spui in cateva cuvinte ce ti-a placut cel mai mult la acest articol.