Succes 10Trăim vremuri când „a fi de succes” e mai de dorit decât orice altceva. A devenit un fel de molimă şi tot mai mulţi îşi doresc succes. Cuprinşi de această dorinţă (care poate fi bună până la un punct), oamenii uită de multe alte aspecte care ţin de comunicarea cu ceilalţi, unii uită şi de respect şi de curtoazie. Tot ce îi interesează este să îşi atingă targhetul, să îşi facă norma, să îşi finalizeze proiectele. Aşa că oamenii *(şi când spun oameni mă gândesc la angajaţi, clienţi, furnizori etc) nu devin decât pioni faţă de care s-au desensibilizat şi sunt acolo doar pentru a le îndeplini lor vreo dorinţă.

Cum se fac construiesc relatii de durata intre client si ofertant 

 

Iată de ce s-a ajuns la saturaţie, la repulsie….

 

Cred că mai mult decât a fi un om de succes trebuie să ştim să fim oameni valoroşi. Când conduci o afacere şi îţi doreşti să fii mai mult valoros decât de succes, vei vedea că nu îţi mai permiţi să faci compromis, vei alege cele mai bune produse pentru că nu vrei să îţi dezamăgeşti clienţii, că alegi o manieră de a le prezenta produsele care să îi determine pe clienţi să spună singuri că le-ai făcut un beneficiu că ai trecut pe la ei.

 

Oferă valoare! Clienţii vor şti că mai întâi eşti un om valoros şi că îţi pasă atât de ceea ce vinzi cât şi de cui vinzi… şi nu eşti doar un vânzător oarecare, preocupat doar de vânzarea în sine (sau, mai bine-zis, de profit), ci eşti şi un om al relaţiilor, un om care va reveni şi va fi primit cu toată atenţia şi căldura şi asta pentru că pe unde ai trecut ai lăsat nişte urme: acelea ale unui om valoros. Şi, până la urmă, e foarte important şi ce cred clienţii/angajaţii tăi despre tine, ceea ce poate deveni mai important chiar decât ceea ce crezi tu despre tine.

         

Întotdeauna se va găsi cineva mai bun decât tine, atât ca ofertant cât şi în calitate de client. Fii autentic! De ce să te compari cu alţii? Fii tu însuţi şi oamenii te vor iubi sau le va face plăcere să coopereze cu tine. Nu privi în urmă, decât pentru a învăţa ceva util sau pentru a evita anumite greşeli… în dreptul tău. NICIODATĂ nu privi în urmă pentru a-ţi aminti greşelile altora. Nu vei mai reuşi să construieşte relaţii de durată!

 

images (76)Gândeşte-te că e mai bine să faci ceva stângaci, să începi o relaţie nouă cu un client sau cu un partener de afacere decât să nu faci nimic. Aminteşte-ţi că la început nu a fost aproape nimic perfect. Cum ai ajuns aici… unde te afli astăzi? Păşind treaptă cu treaptă. Chiar dacă uneori ai fost împins ori tras brutal câteva trepte mai jos, te-ai ridicat de fiecare dată chiar dacă a trebuit să urci în genunchi. Oare nu contează asta pentru tine… acum?

 

Ţine fruntea sus când dai de probleme, chiar cu riscul de a fi nevoit să recunoşti că porţi o anumită vină. Să-mi spună unul singur că i-a reuşit totul de prima dată fără să greşească, fără să întâmpine greutăţi şi fără să îngenuncheze măcar o dată sub povara complicaţiilor. De fapt, asta ne-a făcut puternici şi experimentaţi. Dacă ne-am adaptat condiţiilor în trecut, de ce nu am fi gata şi astăzi să trecem peste ceva… poate imaginar. Tot ce ţi s-a întâmplat în trecut, uşor sau greu, plăcut sau neplăcut, te poate propulsa pregătit pentru ce va urma.

 

Spune adevărul! E posibil să-ţi minţi o dată partenerul… ori să realizezi că un preţ nu este corect faţă de alt ofertant, ori că preţul sau calitatea oferită de tine este fără egal. Va veni o perioadă de probă, iar dacă ceea ce ai spus nu corespunde cu realitatea, vei pierde mult. Pune în balanţă şi decide dacă merită să spui adevărul sau să-l ocoleşti.

 

Nu fi invidios! Gândeşte-te la ce eşti tu, apoi la ce ai tu şi la ce poţi oferi. Invidia este o otravă care te va distruge încet, dar sigur. Cum ar fi să te întrebi ce ai tu de oferit din ce-şi doreşte clientul? Nu te lupta cu morile de vânt. Mai bine foloseşte curenţii de aer în favoarea ta, cu ce ai tu mai bun, nu cu ce nu ai din ce au alţii. NIMENI nu poate oferi totul. Ce oferi tu are valoare? Dacă da, este suficient.

 

 creativitateFii atent şi creativ! Uneori, ai ocazia să întâlneşti persoane noi, nu contează de ce parte eşti, client sau ofertant. Eşti pus în situaţia de a fi analizat, testat… chiar încercând să se folosească de tine, într-o anumită circumstanţă. Dacă vei fi atent la detalii, cu siguranţă vei avea o lecţie de învăţat. E foarte posibil ca, într-o anumită situaţie limită, să înveţi ceva extrem de valoros sau, pur şi simplu, să declanşeze un mare potenţial ascuns în tine, scoţând la iveală valori… nedescoperite. Nu judeca momentele de testare, chiar dacă sunt incomode. Foloseşte-le în favoarea dezvoltării tale!

 

Nu vorbi concurenţii de rău! Ai atâtea avantaje de care te poţi folosi. De ce să te înjoseşti, denigrându-i pe alţii? Nu ştii că-ţi faci un mare deserviciu? Dacă vrei să faci concurs, fă-l cu tine însuţi. Fii în fiecare zi puţin mai bun! Aşa vei câştiga pe termen lung.

 

Fii mulţumit şi… mulţumitor! Facem şcoală, cursuri de perfecţionare, studiem intens… doar-doar vom face faţă mai uşor situaţiilor. Privind în urmă, parcă tot nu suntem suficient de mulţumiţi. Ne pierdem bucuria exact în momentul în care ne comparăm cu alţii… pe care îi privim de jos. Am uitat că lucrurile aparent gratuite ne fac fericiţi cu adevărat, cum ar fi: zâmbetul, prietenia, încrederea acordată, dragostea celor apropiaţi, recunoaşterea calităţilor şi validarea în cele mai mici amănunte, care ar trebui să fie o consolă puternică de care să te ancorezi. Construieşte-ţi fericire şi stabilitate în propria-ţi viaţă şi nu-ţi va fi greu să o împarţi cu alţii.

 

Fii realist! 80% din problemele la care te gândeşti, anticipându-le, nu au loc niciodată. Dacă este adevărată aceasta statistică, de ce să nu rişti? Orice progres implică şi riscuri. Orice relaţie se construieşte în urma unor acţiuni. Nu poţi influenţa schimbarea în direcţia dorită dacă nu confrunţi situaţia concretă. Aşa că… evaluează şi acţionează în consecinţă, pentru a afla dacă metoda aleasă de tine te va conduce la rezultatul scontat.

curajosFii curajos! Ce nu te omoară te întăreşte. Cu cât transpiri mai mult la antrenament, cu atât vei avea calea mai netedă pe frontul de luptă. Vor apărea capcane, vei fi dezamăgit sau chiar rănit, dar te asigur că nu doar vei supravieţui, ci… vei ieşi victorios. Aminteşte-ţi că tot ce a fost greu în trecut te-a fortificat şi ţi-a dezvoltat abilităţile pe care le ai acum. Dă impresia că astăzi eşti mai bun decât ieri, mai pregătit pentru a da răspunsuri şi mai deschis la cooperare. Chiar vei fi. Îţi garantez!

 

Fără resentimente! Ştiu că nu e uşor. Nu-mi spune nimic, pentru că am experienţe atât de variate. Am situaţii peste care am trecut după aproape 10 ani. Cel mai important este că am depăşit acele monete. Şi tu poţi. Resentimentele îţi produc personal cel mă mare rău. Gândeşte-te din următoarea perspectivă: nu-l ierţi pe cel… din trecut pentru fapta care te-a rănit atât de tare, doar pentru a-ţi împăca într-un fel conştiinţă, ci pentru că vrei cu orice preţ ca acel trecut să nu-ţi afecteze fericirea. Astfel vei descătuşa sentimente plăcute care au fost legate împreună cu resentimentul. Ranchiuna te va distruge. Iertarea şi pacea te vor înălţa şi vei fi liber către împlinire şi prosperitate.

 

Păstrează-ţi integritatea! Uneori nu este nevoie să-ţi cobori standardele doar pentru a fi plăcut. Ai voie să refuzi înjosirea sau să cobori în noroi doar pentru că alţii nu vor să-şi ridice standardele. Nu te scuza interminabil şi nu-ţi cere iertare doar pentru a face pe martirul şi astfel vei putea impresiona. Prietenii nu au nevoie de aşa ceva, iar duşmanii… nici nu merită şi nici nu vor crede.

 

Fii memorabil! Dacă vei întâmpina cu un zâmbet şi te vei despărţi la fel, cu un zâmbet, poţi deveni memorabil. Te-ai întrebat vreodată cât costă un zâmbet? Şi dacă nu te costă mare lucru, de ce nu-l foloseşti mai des? Nu alege calea cea mai simplă de a-ţi convinge clientul sau metoda cea mai uşoară de a negocia sau scăpa de ofertant. Te-ai gândit că, mai presus de o vânzare sau un schimb, ai putea pune baze solide într-o relaţie pe termen lung, bazată pe principiul win-win?

 

Recunoaşte-ţi potenţialul, dar şi limitările! Să ştii că ai voie să spui… asta nu pot sau asta… nu ştiu. De ce să pozezi că eşti cel mai bun, inegalabil, bine pregătit ş.a.m.d.? Nu da vina pe alţii pentru un anumit insucces al tău. Nu-ţi fă griji pentru ce va fi mâine. Promovează ce poţi oferi, concentrează-te pe calitate şi nu uita să zâmbeşti, chiar dacă spui că nu poţi ajuta pe celălalt să-şi rezolve problema. Un refuz cu zâmbet este acceptat în cele mai multe situaţii.

 

Aşa că… fii un om valoros. Ridică-ţi standardele. Învaţă să alegi calitatea şi să pledezi pentru ea. Poţi… atâta timp cât vrei ALTCEVA! Şi tu poţi să oferi altceva pentru că EŞTI UN OM VALOROS!

 

Cu drag,

GG FILIP

 

P.S.1 Te rog să-mi spui din experienţă personală, care a fost cel mai puternic element de legătură într-o relaţie de parteneriat. Mulţumesc

 

P.S.2 – Daca ai avea tot timpul si banii din lume, ce ai alege sa faci? .

Sunt tare curios de parerea ta.

 

Categories: ARTICOLE

17 Responses so far.

  1. Raluca says:

    Wow un articol care te scapa de stres in privinta relatiilor ofertant-client. Este adevarat ca ofertantii te agaseaza cu insistentele, in disperarea lor de a vinde, iar primul lucru pe care il faci este sa arunci ofertele la cos.

    O oferta care vine in intampinarea nevoii clientului este cu totul altceva.
    In valoros articol de educatie antreprenoriala sicare reuseste sa defineasca cum ar trebui sa arate o relatie normala de afaceri in acest domeniu.

    PS1. Sinceritatea si interesul real pentru nevoia celuilalt. Disponibilitatea de a-l sustine si ajuta cand acesta are nevoie. Sunt lucruri care au fost intotdeauna apreciate si nu au dat gres.

    PS2. Cine are tot ce isi doreste de la viata, va simti implinirea sufleteasca din recunostinta cuiva pe care l-a ajutat intr-un moment dificil. Important este sa stii sa vezi pe ceilalti, nu doar sa te bucuri ca tu ai totul.

  2. Mihaela-is says:

    Bun articolul postat!
    Sunt niste idei de baza pe care am putea sa le adoptam …cu totii!

    Astazi, discutand cu o dna ce organiza un congres, am fost pusa in situatia de a spune nu unor idei care nu mi s-au parut corecte. I-am explicat punctual tot ce ar pierde. A spus da chiar daca nu a inteles tot. Dupa inceperea evenimentului a venit personal la mine sa-mi comunice ca am gandit corect si ca-i pare bine ca nu am cedat.
    Daca eu plecam capul si-i spuneam minciuni cum mai ieseam eu in fata lor?

    Un like pentru principii si pentru autor. :)

  3. Hani says:

    Citind articolul tau, am facut o transbordare in viata personala, deoarece toate principiile enumerate pentru o afacere de succes si a fi un om de valoare, se pot transpune, fara nici un efort si in viata de zi cu zi.

    Asa cum spuneai, a zambi e cel mai la-ndemana, pentru a crea un context memorabil.

    Spor sa ai in continuare la scris!

    • GG FILIP says:

      Daca separam business-ul de viata reala, vor interveni …diferente.
      Sa zambim, pentru a deveni memorabili. :-)

      • Hani says:

        Da, da, da!

        Aleg sa zambesc, nu costa nimic, nu-i asa, insa are un efect “memorabil”, pe masura cum il si daruim, intotdeauna! :)

  4. Simona says:

    Articolul acesta e universal valabil-citindu-l,nu pot decat sa inspir optimism si bucurie! Din fiecare ideee-inveti/re-inveti sa traiesti, pas cu pas, in armonie cu tine si-n armonie cu oamenii cu care alegi sa construiesti relatii de durata, fie in viata personala, fie in afaceri.

    Este un articol pe care eu il inteleg a fi dedicat valorii si gandirii laterale, dezvoltate prin experiente oneste.

    ”Construieşte-ţi fericire şi stabilitate în propria-ţi viaţă şi nu-ţi va fi greu să o împarţi cu alţii.” -Imi place tare mult!
    Multumesc!

  5. Dia says:

    GG. , citeam si ma intrebam : Cand vei incepe sa tii workshop-uri pentru tinerii oameni de afaceri?!? CHIAR au ce invata de la tine! Desi principala mea preocupare o reprezinta terapia, as fi foarte tentata sa particip si eu la un curs in care sa dezvolti, sa detaliezi si sa insisti pe astfel de idei valoroase.

    • GG FILIP says:

      Dia,

      De ceva vreme ma gandesc la asa ceva.
      Cu aproximativ 4 ani in urma, cineva mi-a propus un asemenea proiect. Nu stiu de ce, l-am…ingropat. Se pare ca atunci nu era momentul potrivit. E posibil ca acel moment potrivit, sa fie anul acesta.

      Multumesc pentru incurajare.

      • Ildi says:

        GG,

        Felicitari! , imi plac articolele tale, dar asta imi place in mod deosebit, ai enumerat exact principiile dupa care imi ordonez viata, pe toate planurile.

        Te incurajez si eu sa faci workshop-uri pentru tineri( si nu numai), alaturi de Dia ( de aceea am ales sa scriu aici).

        Iti doresc mult succes, cu drag, Ildi.

  6. cristina says:

    DA este un articol valoros,multumesc.

  7. Marcela says:

    GG,super sugestiile tale. Am dezvoltat multi ani afacerea mea si intotdeauna m-am ghidat dupa astfel de principii. Am dat valoare neconditionat si am primit valoare. Felicitari!


  • RSS
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin
  • Youtube