Timpul nu se poate pierde aşa cum nu se poate câştiga. Doar viaţa poate fi irosită sau fructificată! 

…Hexagonul timpului – secretul personalitatii.pdf

Când mi-au venit în minte aceste cuvinte, m-am gândit la tendinţa noastră generală de a ne exprima cum că nu avem timp. Nu avem timp… pentru ce? Desigur, pentru că trăim într-o lume delimitată în timp, aşa ne este justificată şi exprimarea. Doar că noi nu avem un cont al timpului asemănător unui cont bancar.

Dacă am şti, spre exemplu, că avem la dispoziţie în contul timpului un număr de 42.000.000 minute – aproximativ echivalentul a 80 de ani – având posibilitatea de a verifica în permanenţă contul timpului, poate că, la un moment dat, am intra în panică. Dacă am putea pierde brusc timpul din cont sau am putea înmulţi timpul de câteva ori, am putea spune că timpul joacă un rol important.

În realitate, viaţa noastră trece prin timp. Această unitate de măsură ne-a fost lăsată nouă, oamenilor, pentru a ne evalua rezultatele vieţii şi pentru a lua măsuri pentru îmbunătăţirea ei la prezent continuu.

Nu ar trebui să ne irosim timpul făcându-ne iluzii pentru ca mai târziu, peste ani, să răscolim cenuşa amintirilor, în speranţa că vom găsi un jar al speranţei. Ar trebui să ne concentrăm pe scopurile realiste, mergând concentraţi doar spre ţelul dorit!

Nu ar trebui să ne irosim timpul cu regrete pentru ce am greşit sau pentru ce am ratat, deoarece oricum nu mai putem schimba trecutul (practic; teoretic ar mai fi o variantă la nivel mental). Ar trebui să ne concentrăm pe viaţa prezentă, făcând diferit ceea ce am regretat în trecut.

Nu ar trebui să ne irosim timpul învinuindu-ne de eşecuri sau învinuindu-i pe alţii de influenţa nedorită… ori de lipsa noastră de implicare. Ar trebui să ne concentrăm pe clipele frumoase şi fericite, pe împliniri şi realizări. Dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă neapărat că nu mai sunt sentimente de iubire sau de prietenie între ei.

Nu ar trebui să ne irosim timpul alungând întrebările şi amânând răspunsurile, spulberând un vis sau reactualizând o neîmplinire. Ar trebui să ne concentrăm pentru a ne consolida prieteniile, a accepta darul vieţii cu toate beneficiile ei, fiind plini de recunoştinţă.

Nu ar trebui să ne irosim timpul pentru a determina pe cineva să ne accepte sau să ne iubească. Ar trebui să ne concentrăm pe simplul sau complexul proces de a deveni persoana care poate fi acceptată şi iubită.

Nu ar trebui să ne irosim timpul cu nepăsarea altora faţă de acţiunile noastre, dezamăgindu-ne cu ironizările sau ignoranţa care poate genera monştri. Ar trebui să ne concentrăm pe optimism şi compasiune.

Nu ar trebui să ne irosim timpul trăind îndureraţi şi frustraţi că nu se va opri lumea în loc atunci când trecem prin încercări, lipsuri şi frustrări. Ar trebui să ne comunicăm mai mult nevoile şi aşteptările noastre, chiar dacă avem tendinţa de a aştepta reacţiile celorlalţi în concordanţă cu nevoile noastre.

Nu mai este timp pentru a aştepta! Trebuie să relaţionăm cu cei care au un braţ mai puternic pe care am putea să ne sprijinim. Este mult mai eficientă această variantă decât să aşteptăm… şi să nu primim conform aşteptărilor, după care să judecăm pe cel care probabil ar fi fost dispus să se implice, însă i-a scăpat pur şi simplul momentul informaţional.

Este mai important pe cine ai lângă tine de-a lungul vieţii decât ce ai pe plan material sau profesional. Mai presus de împlinirea armonioasă a unui cuplu sau a unei familii, este doar împlinirea sufletească.

Când începem să ne concentrăm pe ceea ce pot face alţii, pe ceea ce au alţii şi nu pe ceea ce putem face noi şi pe ceea ce avem, am pierdut printre degete un procent impresionant din fericire. În general, comparaţia pe plan material va distruge armonia, va spulbera pacea, va declanşa invidia şi va suprima recunoştinţa. Nu este greu să realizăm cât de subversivă este influenţa gândirii negativiste din sfera mediului în care trăim. Este imperativ să facem ceea ce trebuie la momentul oportun, indiferent de consecinţe, iar atunci când avem senzaţia că cineva nu ne iubeşte, să ne gândim că de fapt o face dar, probabil, nu ştie să o arate. Este recomandat, în astfel de cazuri, să-ţi pui două întrebări simple:

•   ce te face să crezi că nu te iubeşte?
•   a existat măcar o situaţie în care s-a comportat asemănător şi totuşi te iubea?

Când suntem supăraţi, având un anumit motiv, este indicat să rămânem doar supăraţi, fără a fi răzbunători, impulsivi sau ranchiunoşi. Nu ar trebui să facem niciodată istorie când ajungem la un conflict!

Chiar dacă uneori este extrem de dificil pentru a stabili graniţa între opinia personală şi amabilitate fără a leza pe cineva, scrisul, la fel ca o îmbrăţişare caldă şi sinceră, la fel ca o vorbă bună care să aline o durere usturătoare, poate linişti un suflet rănit şi poate orienta pe cineva debusolat.

Aceste diferenţe, relatate în câteva cuvinte, folosind câteva exemple relevante, cotidiene şi arhicunoscute, ne provoacă să analizăm viaţa din două perspective. Viaţa simplă, letargică şi viaţa din abundenţă.

Pentru a concentra într-un singur cuvânt viaţă simplă, m-am gândit la rutină. Mai jos voi continua cu expresia… viaţa din abundenţă.

Viaţa din abundenţă: să ne bucurăm de clipele frumoase, de împliniri şi trăiri sufleteşti de maximă intensitate. Să enumerăm câteva exemple:

•   bucuria de a păşi pe nisipul deja rece la un apus de soare, lăsând sunetul generat de valurile mării să ne liniştească, separându-ne de zgomotul citadin. Această bucurie poate fi cu greu descrisă prin cuvinte;
•   să ne bucurăm de lumina unei lumânări, chiar dacă nu este parfumată şi nici nu are intensitatea luminii unui bec… la fel ca de mersul desculţ pe iarba plină de rouă, care are efectul unei reflexoterapii;
•   să dăm importanţă unei şoapte rostite la ureche, care ne stârneşte un zâmbet sau ne conduce spre un vis frumos;
•   să acceptăm un cadou modest – fie şi o simplă floare – cu aceeaşi bucurie pe care am manifestat-o la primirea unui diamant. Dacă vine din inimă, uneori o floare poate valora chiar mai mult decât un diamant oferit din interes.
•   Viaţa este un dar. Câţi o trăim aşa cum ne-o dorim? Câţi dintre noi transmitem generaţiei viitoare importanţa vieţii?

Chiar dacă în ascuns poate fierbe neîmplinirea, mâhnirea sau incertitudinea, ar fi bine să nu mai punem nimic pe foc, lăsând ca sentimentele şi percepţiile legate de efervescenţa de nestăpânit a panicii, datorită scurgerii timpului pe lângă noi… cu o prea mare viteză, să se transforme în inegalabila convingere că totuşi se poate schimba ceva în bine. O viaţă nelimitată în timp!

Vom deveni surprinşi în captivitatea propriilor noastre încercări, rotindu-ne într-un cerc vicios al efortului de a demonstra că putem realiza ceva măreţ doar prin efortul propriu. Nimic nu poate fi mai fals. Dacă vom reuşi ceva în viaţă, ceva cu adevărat măreţ, este numai şi numai datorită ajutorului şi îndrumării unui… MAESTRU.    

Dacă nu descoperim aceasta esenţă, această stea a înţelepciunii care este pusă deasupra noastră, putem intra într-un labirint fără ieşire, punând tot felul de condiţii idealiste, perfecţioniste, în vederea atingerii unor ţinte. Aceasta este o capcană pe care o întâlnim frecvent… şi în care cad unii.

Totuși veștile sunt bune. Am descoperit metode și tehnici care ne ajută atât în identificarea nevoilor cât și în găsirea celor mai buni maeștri.

Pe curand,

Gigi FILIP